- Proverbele 24:1 Nu pizmui* pe oamenii cei răi şi nu** dori să fii cu ei;
- * Ps 37:1 Ps 73:3 Prov 3:31 Prov 23:17 Prov 24:19 ** Prov 1:15
- Proverbele 24:2 căci* inima lor se gândeşte la prăpăd şi buzele lor vorbesc nelegiuiri.
- * Ps 10:7
- Proverbele 24:3 Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte;
- Proverbele 24:4 prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute.
- Proverbele 24:5 Un om* înţelept este plin de putere şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.
- * Prov 21:22 Ecl 9:16
- Proverbele 24:6 Căci* prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.
- * Prov 11:14 Prov 15:22 Prov 20:18 Luca 14:31
- Proverbele 24:7 Înţelepciunea este prea* înaltă pentru cel nebun: el nu va deschide gura la judecată.
- * Ps 10:5 Prov 14:6
- Proverbele 24:8 Cine se* gândeşte să facă rău se cheamă un om plin de răutate.
- * Rom 1:30
- Proverbele 24:9 Gândul celui nebun nu este decât păcat şi batjocoritorul este o scârbă pentru oameni.
- Proverbele 24:10 Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.
- Proverbele 24:11 Izbăveşte* pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi.
- * Ps 82:4 Isa 58:6 Isa 58:7 1 Ioan 3:16
- Proverbele 24:12 Dacă zici: „Ah! n-am ştiut…”, crezi că nu vede Cel ce* cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după** faptele lui?
- * Prov 21:2 ** Iov 34:11 Ps 62:12 Ier 32:19 Rom 2:6 Apoc 2:23 Apoc 22:12
- Proverbele 24:13 Fiule, mănâncă* miere, căci este bună, şi fagurele de miere este dulce pentru cerul gurii tale!
- * Cant 5:1
- Proverbele 24:14 Tot* aşa şi înţelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor** şi nu ţi se va tăia nădejdea.
- * Ps 119:10 Ps 119:103 ** Prov 23:18
- Proverbele 24:15 Nu* întinde curse, nelegiuitule, la locuinţa celui neprihănit şi nu-i tulbura odihna!
- * Ps 10:9 Ps 10:10
- Proverbele 24:16 Căci* cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică, dar** cei răi se prăbuşesc în nenorocire.
- * Iov 5:19 Ps 34:19 Ps 37:24 Mica 7:8 ** Estera 7:10 Amos 5:2 Amos 8:14 Apoc 18:21
- Proverbele 24:17 Nu* te bucura de căderea vrăjmaşului tău şi să nu ţi se veselească inima când se poticneşte el,
- * Iov 31:29 Ps 35:15 Ps 35:19 Prov 17:5 Obad 1:12
- Proverbele 24:18 ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă şi să-Şi întoarcă mânia de la el!
- Proverbele 24:19 Nu* te mânia din pricina celor ce fac rău şi nu pizmui pe cei răi!
- * Ps 37:1 Ps 73:3 Prov 23:17 Prov 24:1
- Proverbele 24:20 Căci* cel ce face răul n-are niciun viitor şi lumina** celor răi se stinge.
- * Ps 11:6 ** Iov 18:5 Iov 18:6 Iov 21:17 Prov 13:9 Prov 20:20
- Proverbele 24:21 Fiule, teme-te* de Domnul şi de împăratul şi să nu te amesteci cu cei neastâmpăraţi!
- * Rom 13:7 1 Pet 2:17
- Proverbele 24:22 Căci deodată le va veni pieirea. Şi cine poate şti sfârşitul amândurora?
- Proverbele 24:23 Iată ce mai spun înţelepţii: „Nu* este bine să ai în vedere faţa oamenilor în judecăţi.”
- * Lev 19:15 Deut 1:17 Deut 16:19 Prov 18:5 Prov 28:21 Ioan 7:24
- Proverbele 24:24 Pe cine* zice celui rău: „Tu eşti bun!” îl blestemă popoarele şi-l urăsc neamurile.
- * Prov 17:15 Isa 5:23
- Proverbele 24:25 Dar celor ce judecă drept le merge bine şi o mare binecuvântare vine peste ei.
- Proverbele 24:26 Un răspuns bun este ca un sărut pe buze.
- Proverbele 24:27 Vezi-ţi* întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului, şi apoi apucă-te să-ţi zideşti casa!
- * 1 Imp 5:17 1 Imp 5:18 Luca 14:28
- Proverbele 24:28 Nu* vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău; ori ai vrea să înşeli cu buzele tale?
- * Efes 4:25
- Proverbele 24:29 Nu* zice: „Cum mi-a făcut el, aşa am să-i fac şi eu, îi voi răsplăti după faptele lui!”
- * Prov 20:22 Mat 5:39 Mat 5:44 Rom 12:17 Rom 12:19
- Proverbele 24:30 Am trecut pe lângă ogorul unui leneş şi pe lângă via unui om fără minte.
- Proverbele 24:31 Şi era* numai spini, acoperit de mărăcini, şi zidul de piatră era prăbuşit.
- * Gen 3:18
- Proverbele 24:32 M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.
- Proverbele 24:33 „Să mai dorm puţin*, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin, ca să mă odihnesc…”
- * Prov 6:9
- Proverbele 24:34 Şi sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.