Daruri ce nu-și pierd valoarea E mare har ca an după an să putem să sărbătorim Sărbătoarea. Mi-aș dori ca în fiecare an sărbătoarea aceasta să devină tot mai mult o sărbătoare pe care o închinăm Domnului, să căutăm să-I fim plăcuți Domnului, să-L cinstim și să facem...
Dragi creștini,Mari și minunate sunt lucrările Domnului ! Declarăm aceasta în orice vreme, cu atât mai mult acum la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Ce puteam primi mai mult decât un Mântuitor în stare să ne mântuiască ? Ce puteam primi mai frumos decât o...
Priveam acum vreo câteva zile la o discuție într-o familie americană dintre doi soți despre tragedia care o traiau. Soțul polițist, dedicat total slujbei sale și soția asistentă într-un spital, neglijată gândea ea, cu un copil superb, inteligent, dar cumva fără un tată...
Este puțin probabil ca Cezar August să fi fost îndrăgostit de statistică, iar dacă a decretat un nou recensământ, a făcut-o din alte considerente. Nu-i era totuna peste câți supuși stăpânește și, mai ales, care sunt posesiunile acestora. Căci din impozitul pe averi se umplea...
Tot mai mulți oameni folosesc expresia: „Unde va merge toată lumea, acolo voi merge și eu”... Dar unde merge lumea din moment ce ni se spune că „Toată lumea zace în cel rău”? (1Ioan 5:19b)Înseamnă că destinul ei va fi unul bun numai pentru faptul că „duhovnicul” îi amăgește că...
Cum definesc oamenii bucuria? Majoritatea leaga bucuria de posesiunea lucrurilor materiale, si pentru a-si activa acest sentiment de bucurie isi cumpara foarte des cate ceva, se bucura de lucrul respectiv pana se obisnuiesc cu el astfel ca dispare sentimentul de bucurie si o iau de la capat, cumpara altceva si tot asa...
Domnul Isus a zis: „Duhul Domnului este peste mine” (Luca 4: 18)Pot eu și tu să spui în mod asemănător? Poate că da, dar pe ce bază? De regulă se promovează învățătura că vorbirea în alte limbi este dovada clară că o persoană a primit și are Duhul Sfânt. Păstori și învățători...
Se apropie din nou Sfântul Crăciun, Sărbătoarea Naşterii Domnului. Deşi la naştere magii luminaţi şi ȋnţelepţi de la răsărit veniseră să I se ȋnchine şi să-I aducă daruri cum I se cuvin unui mare Impărat al lumii al cărui nume Il citiseră în stele, ȋncă din faşă, din leagănul din...
Citind despre animale uneori ești fascinat, uluit, nu poți decât să-L lauzi pe Domnul...și să te smerești.De pildă, toți știm despre păsărele că formează cupluri stabile, îndrăgostite, pentru toată viața...Dar, poate mai puțini au auzit despre fidelitatea țapului sălbatic:...
E posibil să ne fi sesizat în diferite situații când am văzut o ținută vestimentară necuviincioasă, dar de câte ori ne-am autosesizat când am văzut că lipsește buna rânduială și chipul cuviincios în ceea ce privește vorbirea în alte limbi? Ce este această rânduială...
Hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat cu consecințe veșnice tocmai de aceea trebuie studiat cu atenție. De regulă se predică foarte puțin sau deloc despre acest păcat. Probabil nu i se cunoaște identitatea. Singurii care îl mai amintesc sunt cei care pretind că au darul...
Divorțul - un fenomen ce a luat amploare. Mii de familii sunt distruse de această maladie. Cel ce a instituit căsătoria, ar putea fi de acord cu desfacerea ei? Dar ce înseamnă divorț? Înainte de a stabili ce înseamnă divorț, este bine să stabilim ce înseamnă căsătorie - pentru a ști...
,,Banii sunt marea putere în această lume. De aceea, lsus spune că există numai doi stăpâni care caută devotamentul nostru: Dumnezeu și Mamona.” (Luca 16:13) Lumea crede în puterea banilor şi spune: ,,Banii pot face orice.“ Noi, în calitate de...
1). Introducere Evanghelia[1] după Matei stă asemenea unei ferestre între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile care se împlinesc despre prima venire a lui Hristos şi apoi se mişcă într-o parte şi alta, iar în Noul...
Întreaga mea viață a fost amprentată de suferință. Știu, majoritatea avem parte de asta dar, parcă pentru unii, e prea mult. Nu e ușor să treci prin încercări, prin boală, nu! Este o cruce pe care o ducem în spate, vrând-ne vrând și trebuie să ne urmăm șirul...
Mă numesc Adelin, am patruzeci şi opt de ani, sunt căsătorit, am copii şi am fost ademenit de păcatul homosexualităţii, dar am plătit foarte scump acest păcat teribil în viaţa mea. În prezent mă bucur de biruinţa pe care mi-o dă Dumnezeu asupra păcatului şi experimentez bucuria trăirii cu El în...
Izvoare, fântâni și torente Cartea Deuteronom spune că țara este bună în ce privește apa. Remarcați diferiții termeni care sunt folosiți: O ȚARĂ CU PÂRAIE DE APĂ, ceea ce înseamnă o țară plină de torente de apă și O ȚARĂ DE FÂNTÂNI...
„Inima lor strigă către Domnul… Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da nici un răgaz şi ochiul tău să nu aibă odihnă! "Plangerile lui Ieremia 2:18Nu știm dacă iudeii au fost inspirați de acest verset când au denumit singura porțiune...
Independența și individualismul Am văzut că pentru poporul Domnului calea de a stăpâni țara cea bună e aceea de a acționa ca un grup, nu ca persoane individuale. Aceasta înseamnă că nici o singură persoană ca individ nu poate intra în țara cea bună. Nu e treaba...
,,Bucuria cea adevarata a Nasterii o aduce vestea cea buna a sosirii unui Mântuitor al tau, care Se pogoara din cer pentru tine, pentru pacatele tale, pentru iertarea ta, pentru iubirea si mantuirea ta. Copilul Sfant din ieslea Betleemului ne invata...