- Pavel în Iconia
- Faptele apostolilor 14:1 În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.
- Faptele apostolilor 14:2 Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele neamurilor împotriva fraţilor.
- Faptele apostolilor 14:3 Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care* adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
- * Marc 16:20 Evr 2:4
- Faptele apostolilor 14:4 Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii*.
- * Fapte 13:3
- Faptele apostolilor 14:5 Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai-marii lor, s-au pus în mişcare, ca să-i* batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.
- * 2 Tim 3:11
- Faptele apostolilor 14:6 Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta şi au fugit* în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.
- * Mat 10:23
- Faptele apostolilor 14:7 Şi au propovăduit Evanghelia acolo.
- Vindecarea unui olog
- Faptele apostolilor 14:8 În* Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.
- * Fapte 3:2
- Faptele apostolilor 14:9 El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut* că are credinţă ca să fie tămăduit,
- * Mat 8:10 Mat 9:28 Mat 9:29
- Faptele apostolilor 14:10 a zis cu glas tare: „Scoală-te* drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble.
- * Isa 35:6
- Faptele apostolilor 14:11 La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoniană: „Zeii* s-au coborât la noi în chip omenesc.”
- * Fapte 8:10 Fapte 28:6
- Faptele apostolilor 14:12 Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia cuvântul.
- Faptele apostolilor 14:13 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia* să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
- * Dan 2:46
- Faptele apostolilor 14:14 Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au* rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat:
- * Mat 26:65
- Faptele apostolilor 14:15 „Oamenilor, de* ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem** oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri† deşarte†† la Dumnezeul cel viu, care*† a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.
- * Fapte 10:26 ** Iac 5:17 Apoc 19:10 † 1 Sam 12:21 1 Imp 16:13 Ier 14:22 Amos 2:4 1 Cor 8:4 †† 1 Tes 1:9 *† Gen 1:1 Ps 33:6 Ps 146:6 Apoc 14:7
- Faptele apostolilor 14:16 El*, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,
- * Ps 81:12 Fapte 17:30 1 Pet 4:3
- Faptele apostolilor 14:17 măcar că*, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis** ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.”
- * Fapte 17:27 Rom 1:20 ** Lev 26:4 Deut 11:14 Deut 28:12 Iov 5:10 Ps 65:10 Ps 68:9 Ps 147:8 Ier 14:22 Mat 5:45
- Faptele apostolilor 14:18 Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
- Pavel în Derbe şi Antiohia
- Faptele apostolilor 14:19 Atunci, au venit pe neaşteptate din* Antiohia şi Iconia nişte iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat** pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
- * Fapte 13:45 ** 2 Cor 11:25 2 Tim 3:11
- Faptele apostolilor 14:20 Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
- Faptele apostolilor 14:21 După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi* au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,
- * Mat 28:19
- Faptele apostolilor 14:22 întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna* să stăruiască în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie** să intrăm prin multe necazuri.
- * Fapte 11:23 Fapte 13:43 ** Mat 10:38 Mat 16:24 Luca 22:28 Luca 22:29 Rom 8:17 2 Tim 2:11 2 Tim 2:12 2 Tim 3:12
- Faptele apostolilor 14:23 Au* rânduit prezbiteri în fiecare Biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.
- * Tit 1:5
- Faptele apostolilor 14:24 Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,
- Faptele apostolilor 14:25 au vestit Cuvântul în Perga şi s-au coborât la Atalia.
- Faptele apostolilor 14:26 De* acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi** în grija harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârşiseră.
- * Fapte 13:1 Fapte 13:3 ** Fapte 15:40
- Faptele apostolilor 14:27 După venirea lor, au adunat Biserica şi au* istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese** neamurilor uşa credinţei.
- * Fapte 15:4 Fapte 15:12 Fapte 21:19 ** 1 Cor 16:9 2 Cor 2:12 Col 4:3 Apoc 3:8
- Faptele apostolilor 14:28 Şi au rămas destul de multă vreme acolo, cu ucenicii.