- Coborârea Duhului Sfânt
- Faptele apostolilor 2:1 În Ziua* Cincizecimii, erau** toţi împreună în acelaşi loc.
- * Lev 23:15 Deut 16:9 Fapte 20:16 ** Fapte 1:14
- Faptele apostolilor 2:2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a* umplut toată casa unde şedeau ei.
- * Fapte 4:31
- Faptele apostolilor 2:3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
- Faptele apostolilor 2:4 Şi toţi s-au* umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească** în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
- * Fapte 1:5 ** Marc 16:17 Fapte 10:46 Fapte 19:6 1 Cor 12:10 1 Cor 12:20 1 Cor 12:30 1 Cor 13:1 1 Cor 14:2
- Faptele apostolilor 2:5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
- Faptele apostolilor 2:6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
- Faptele apostolilor 2:7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni*?
- * Fapte 1:11
- Faptele apostolilor 2:8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
- Faptele apostolilor 2:9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
- Faptele apostolilor 2:10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,
- Faptele apostolilor 2:11 cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
- Faptele apostolilor 2:12 Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
- Faptele apostolilor 2:13 Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!”
- Faptele apostolilor 2:14 Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
- Faptele apostolilor 2:15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci* nu este decât al treilea ceas din zi.
- * 1 Tes 5:7
- Faptele apostolilor 2:16 Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
- Faptele apostolilor 2:17 ‘În* zilele de pe urmă’, zice Dumnezeu, ‘voi** turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele† voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!
- * Isa 44:3 Ezec 11:19 Ezec 36:27 Ioel 2:28 Ioel 2:29 Zah 12:10 Ioan 7:38 ** Fapte 10:45 † Fapte 21:9
- Faptele apostolilor 2:18 Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi* vor proroci.
- * Fapte 21:4 Fapte 21:9 Fapte 21:10 1 Cor 12:10 1 Cor 12:28 1 Cor 14:1
- Faptele apostolilor 2:19 Voi* face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
- * Ioel 2:30 Ioel 2:31
- Faptele apostolilor 2:20 soarele* se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
- * Mat 24:29 Marc 13:24 Luca 21:25
- Faptele apostolilor 2:21 Atunci, oricine* va chema Numele Domnului va fi mântuit.’
- * Rom 10:13
- Cuvântarea lui Petru
- Faptele apostolilor 2:22 Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin* minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi,
- * Ioan 3:2 Ioan 14:10 Ioan 14:11 Fapte 10:38 Evr 2:4
- Faptele apostolilor 2:23 pe Omul acesta, dat* în mâinile** voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
- * Mat 26:24 Luca 22:22 Luca 24:44 Fapte 3:18 Fapte 4:28 ** Fapte 5:30
- Faptele apostolilor 2:24 Dar* Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
- * Fapte 2:32 Fapte 3:15 Fapte 4:10 Fapte 10:40 Fapte 13:30 Fapte 13:34 Fapte 17:31 Rom 4:24 Rom 8:11 1 Cor 6:14 1 Cor 15:15 2 Cor 4:14 Gal 1:1 Efes 1:20 Col 2:12 1 Tes 1:10 Evr 13:20 1 Pet 1:24
- Faptele apostolilor 2:25 Căci David zice despre El:‘Eu aveam* totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
- * Ps 16:8
- Faptele apostolilor 2:26 De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde,
- Faptele apostolilor 2:27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
- Faptele apostolilor 2:28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii şi mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.’
- Faptele apostolilor 2:29 Cât despre* patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
- * 1 Imp 2:10 Fapte 13:36
- Faptele apostolilor 2:30 Fiindcă David era proroc şi* ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
- * 2 Sam 7:12 2 Sam 7:13 Ps 132:11 Luca 1:32 Luca 1:69 Rom 1:3 2 Tim 2:8
- Faptele apostolilor 2:31 despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că* sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
- * Ps 16:10 Fapte 13:35
- Faptele apostolilor 2:32 Dumnezeu a înviat pe* acest Isus, şi noi** toţi suntem martori ai Lui.
- * Fapte 2:24 ** Fapte 1:8
- Faptele apostolilor 2:33 Şi acum, odată ce S-a înălţat* prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit** de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt†, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
- * Fapte 5:31 Fil 2:9 Evr 10:12 ** Ioan 14:26 Ioan 15:26 Ioan 16:7 Ioan 16:13 Fapte 1:4 † Fapte 10:45 Efes 4:8
- Faptele apostolilor 2:34 Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis* Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea
- * Ps 110:1 Mat 22:44 1 Cor 15:25 Efes 1:20 Evr 1:13
- Faptele apostolilor 2:35 până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.»’
- Faptele apostolilor 2:36 Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a* făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”
- * Fapte 5:31
- Cei dintâi creştini
- Faptele apostolilor 2:37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au* rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
- * Zah 12:10 Luca 3:10 Fapte 9:6 Fapte 16:30
- Faptele apostolilor 2:38 „Pocăiţi-vă*”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
- * Luca 24:47 Fapte 3:19
- Faptele apostolilor 2:39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru* copiii voştri şi pentru** toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
- * Ioel 2:28 Fapte 3:25 ** Fapte 10:45 Fapte 11:15 Fapte 11:18 Fapte 14:27 Fapte 15:3 Fapte 15:8 Fapte 15:14 Efes 2:13 Efes 2:17
- Faptele apostolilor 2:40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
- Faptele apostolilor 2:41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
- Faptele apostolilor 2:42 Ei* stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
- * Fapte 1:14 Fapte 2:46 Rom 12:12 Efes 6:18 Col 4:2 Evr 10:25
- Faptele apostolilor 2:43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe* minuni şi semne.
- * Marc 16:17 Fapte 4:33 Fapte 5:12
- Faptele apostolilor 2:44 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau* toate de obşte.
- * Fapte 4:32 Fapte 4:34
- Faptele apostolilor 2:45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau* între toţi, după nevoile fiecăruia.
- * Isa 58:7
- Faptele apostolilor 2:46 Toţi* împreună erau nelipsiţi de la Templu în** fiecare zi, frângeau† pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
- * Fapte 1:14 ** Luca 24:53 Fapte 5:42 † Fapte 20:7
- Faptele apostolilor 2:47 Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi* înaintea întregului norod. Şi Domnul** adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
- * Luca 2:52 Fapte 4:33 Rom 14:18 ** Fapte 5:14 Fapte 11:24