- EVANGHELIA DUPĂ MATEI
- Cartea neamului lui Isus Hristos
- Matei 1:1 Cartea neamului* lui Isus Hristos, fiul** lui David, fiul† lui Avraam.
- * Luca 3:23 ** Ps 132:11 Isa 11:1 Ier 23:5 Mat 22:42 Ioan 7:42 Fapte 2:30 Fapte 13:23 Rom 1:3 † Gen 12:3 Gen 22:18 Gal 3:16
- Matei 1:2 Avraam* a născut pe Isaac; Isaac** a născut pe Iacov; Iacov† a născut pe Iuda şi fraţii lui;
- * Gen 21:2 Gen 21:3 ** Gen 25:26 † Gen 29:35
- Matei 1:3 Iuda* a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares** a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
- * Gen 38:27 ** Rut 4:18 1 Cron 2:5 1 Cron 2:9
- Matei 1:4 Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
- Matei 1:5 Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;
- Matei 1:6 Iese* a născut pe împăratul David. Împăratul David** a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;
- * 1 Sam 16:1 1 Sam 17:12 ** 2 Sam 12:24
- Matei 1:7 Solomon* a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
- * 1 Cron 3:3 1 Cron 3:10
- Matei 1:8 Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
- Matei 1:9 Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia;
- Matei 1:10 Ezechia* a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
- * 2 Imp 20:21 1 Cron 13:1
- Matei 1:11 Iosia* a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării** în Babilon.
- * 1 Cron 3:15 1 Cron 3:16 ** 2 Imp 24:14 2 Imp 24:15 2 Imp 24:16 2 Imp 25:11 2 Cron 36:10 2 Cron 36:20 Ier 27:20 Ier 39:9 Ier 52:11 Ier 52:15 Ier 52:28-30 Dan 1:2
- Matei 1:12 După strămutarea în Babilon, Iehonia* a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel**;
- * 1 Cron 3:17 1 Cron 3:19 ** Ezra 3:2 Ezra 5:2 Neem 12:1 Hag 1:1
- Matei 1:13 Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
- Matei 1:14 Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
- Matei 1:15 Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
- Matei 1:16 Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.
- Matei 1:17 Deci, de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
- Naşterea lui Isus Hristos
- Matei 1:18 Iar naşterea* lui Isus Hristos a fost aşa:Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt**.
- * Luca 1:27 ** Luca 1:35
- Matei 1:19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine* înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.
- * Deut 24:1
- Matei 1:20 Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit* în ea este de la Duhul Sfânt.
- * Luca 1:35
- Matei 1:21 Ea va naşte* un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El** va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
- * Luca 1:31 ** Fapte 4:12 Fapte 5:31 Fapte 13:23 Fapte 13:28
- Matei 1:22 Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:
- Matei 1:23 „Iată*, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
- * Isa 7:14
- Matei 1:24 Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
- Matei 1:25 Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu*. Şi el i-a pus numele Isus.
- * Exod 13:2 Luca 2:7 Luca 2:21