- Pilda nunţii fiului de împărat
- Matei 22:1 Isus a* luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
- * Luca 14:16 Apoc 19:7 Apoc 19:9
- Matei 22:2 „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
- Matei 22:3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină.
- Matei 22:4 A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.»’
- Matei 22:5 Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.
- Matei 22:6 Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
- Matei 22:7 Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile* sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
- * Dan 9:26 Luca 19:27
- Matei 22:8 Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici* de ea.
- * Mat 10:11 Mat 10:13 Fapte 13:46
- Matei 22:9 Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’
- Matei 22:10 Robii au ieşit la răspântii, au* strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
- * Mat 13:38 Mat 13:47
- Matei 22:11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care* nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
- * 2 Cor 5:3 Efes 4:24 Col 3:10 Col 3:12 Apoc 3:4 Apoc 16:15 Apoc 19:8
- Matei 22:12 ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit.
- Matei 22:13 Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în* întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
- * Mat 8:12
- Matei 22:14 Căci* mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.’”
- * Mat 20:16
- Birul
- Matei 22:15 Atunci*, fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
- * Marc 12:13 Luca 20:20
- Matei 22:16 Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
- Matei 22:17 Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”
- Matei 22:18 Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
- Matei 22:19 Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban1.
- Matei 22:20 El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”
- Matei 22:21 „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi* dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
- * Mat 17:25 Rom 13:7
- Matei 22:22 Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.
- Despre înviere
- Matei 22:23 În aceeaşi* zi, au venit la Isus saducheii, care** zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:
- * Marc 12:18 Luca 20:27 ** Fapte 23:8
- Matei 22:24 „Învăţătorule, Moise* a zis: ‘Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş.’
- * Deut 25:5
- Matei 22:25 Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.
- Matei 22:26 Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.
- Matei 22:27 La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.
- Matei 22:28 La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”
- Matei 22:29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi* nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
- * Ioan 20:9
- Matei 22:30 Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi* ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
- * 1 Ioan 3:2
- Matei 22:31 Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
- Matei 22:32 ‘Eu* sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
- * Exod 3:6 Exod 3:16 Marc 12:26 Luca 20:37 Fapte 7:32 Evr 11:16
- Matei 22:33 Noroadele care ascultau au* rămas uimite de învăţătura lui Isus.
- * Mat 7:28
- Porunca cea mai mare
- Matei 22:34 Când* au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
- * Marc 12:28
- Matei 22:35 Şi unul din ei, un învăţător al Legii*, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:
- * Luca 10:25
- Matei 22:36 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
- Matei 22:37 Isus i-a răspuns: „‘Să* iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’
- * Deut 6:5 Deut 10:12 Deut 30:6 Luca 10:27
- Matei 22:38 Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
- Matei 22:39 Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’
- * Lev 19:18 Mat 19:19 Marc 12:31 Luca 10:27 Rom 13:9 Gal 5:14 Iac 2:8
- Matei 22:40 În aceste* două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.”
- * Mat 7:12 1 Tim 1:5
- Al cui fiu este Hristosul?
- Matei 22:41 Pe* când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:
- * Marc 12:35 Luca 20:41
- Matei 22:42 „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.
- Matei 22:43 Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:
- Matei 22:44 ‘Domnul* a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale»’?
- * Ps 110:1 Fapte 2:34 1 Cor 15:25 Evr 1:13 Evr 10:12 Evr 10:13
- Matei 22:45 Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”
- Matei 22:46 Nimeni* nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a** îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.
- * Luca 14:6 ** Marc 12:34 Luca 20:40