- Despre judecăţile aspre. Bârna şi paiul. Lucrurile sfinte
- Matei 7:1 Nu* judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
- * Luca 6:37 Rom 2:1 Rom 14:3 Rom 14:4 Rom 14:10 Rom 14:13 1 Cor 4:3 1 Cor 4:5 Iac 4:11 Iac 4:12
- Matei 7:2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi* cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
- * Marc 4:24 Luca 6:38
- Matei 7:3 De* ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
- * Luca 6:41 Luca 6:42
- Matei 7:4 Sau cum poţi zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?
- Matei 7:5 Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
- Matei 7:6 Să nu* daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.
- * Prov 9:7 Prov 9:8 Prov 23:9 Fapte 13:45 Fapte 13:46
- Stăruinţa în rugăciune
- Matei 7:7 Cereţi* , şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
- * Mat 21:22 Marc 11:24 Luca 11:9 Luca 11:10 Luca 13:1 Ioan 14:13 Ioan 15:7 Ioan 16:23 Ioan 16:24 Iac 1:5 Iac 1:6 1 Ioan 3:22 1 Ioan 5:14 1 Ioan 5:15
- Matei 7:8 Căci oricine* cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
- * Prov 8:17 Ier 29:12 Ier 29:13
- Matei 7:9 Cine* este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
- * Luca 11:11-13
- Matei 7:10 Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
- Matei 7:11 Deci, dacă voi, care* sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
- * Gen 6:5 Gen 8:21
- Matei 7:12 Tot ce* voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta** sunt cuprinse Legea şi Prorocii.
- * Luca 6:31 ** Lev 19:18 Mat 22:40 Rom 13:8-10 Gal 5:14 1 Tim 1:5
- Poarta cea strâmtă
- Matei 7:13 Intraţi* pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
- * Luca 13:24
- Matei 7:14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.
- Prorocii mincinoşi
- Matei 7:15 Păziţi-vă* de proroci mincinoşi. Ei** vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
- * Deut 13:3 Ier 23:16 Mat 24:4 Mat 24:5 Mat 24:11 Mat 24:24 Marc 13:22 Rom 16:17 Rom 16:18 Efes 5:6 Col 2:8 2 Pet 2:1-3 1 Ioan 4:1 ** Mica 3:5 2 Tim 3:5 Fapte 20:29 Fapte 20:30
- Matei 7:16 Îi veţi cunoaşte după* roadele lor. Culeg** oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
- * Mat 7:20 Mat 12:33 ** Luca 6:43 Luca 6:44
- Matei 7:17 Tot aşa, orice* pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
- * Ier 11:19 Mat 12:33
- Matei 7:18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
- Matei 7:19 Orice* pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
- * Mat 3:10 Luca 3:9 Ioan 15:2 Ioan 15:6
- Matei 7:20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
- Casa zidită pe stâncă
- Matei 7:21 Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne* , Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
- * Osea 8:2 Mat 25:11 Mat 25:12 Luca 6:46 Luca 13:25 Fapte 19:13 Rom 2:13 Iac 1:22
- Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am* prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’
- * Num 24:4 Ioan 11:51 1 Cor 13:2
- Matei 7:23 Atunci* , le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă** de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’
- * Mat 25:12 Luca 13:25 Luca 13:27 2 Tim 2:19 ** Ps 5:5 Ps 6:8 Mat 25:41
- Matei 7:24 De aceea, pe oricine* aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.
- * Luca 6:47
- Matei 7:25 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
- Matei 7:26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.
- Matei 7:27 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
- Matei 7:28 După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite* de învăţătura Lui;
- * Mat 13:54 Marc 1:22 Marc 6:2 Luca 4:32
- Matei 7:29 căci* El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
- * Ioan 7:46