De la geamul unui salon de spital, doi ochi albastrii ca seninul cerului, privesc afara. Doua suvite negre ca abanosul, stau arcuite peste frunte. Coridoarele sunt mereu pline de carucioare trase sau pasi agitati, dar azi parca tot haosul spitalului ramane-n urma. Acei ochi purtatori de Cer, se deschid mari in fata...