A5
Iacov 4:14 „Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră?Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.”Cercetând Cuvântul acesta al Domnului, mi-am adus aminte că era într-o duminică după-amiaza, pe 11...
ÎNCERCAŢI CU CĂRBUNI APRINŞI! Nu ştiu dacă ceea ce voi scrie poate fi un eseu, dar mi-a plăcut mult, şi m-am gândit să o scriu fiindcă eu consider căci din conţinutul lui, putem lua o învăţătură foarte înţeleaptă, (dacă nu va fi aşa, îmi cer scuze...
2 Samuel 6:18 Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor. Ioel 2:26 Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, şi poporul Meu...
Oamenii bogaţi au făcut icoane, catapetezme-aurite şi strane,însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit.Bogaţii stăteau groşi, împovăraţi - şi se uitau la sfinţii frumos îmbrăcaţi.În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci, făcându-i să...
Un val de energie mi-a inundat trupul cum inundă apa un ogor brăzdat de secetă. Într-o secundă, într-o clipită, am simţit căldură în membrele care înainte erau încremenite. Am simţit putere acolo unde existase doar atrofiere. Spatele mi s-a îndreptat şi capul mi s-a...
Însă apoi L-am zărit, şi când L-am privit, am fost schimbat.Nu trebuie să uitaţi că sunt fermier, nu poet, aşa că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am văzut.Tot ce pot să spun este că dimineţile din Iudeea sunt uneori atât de proaspete şi răsăriturile de soare...
O, câtă repulsie le trezeam celor care mă vedeau. Cei cinci ani de lepră mi-au lăsat degetele înconvoiate. Îmi lipseau buricele degetelor, bucăţi dintr-o ureche şi din nas. Când mă zăreau, taţii îşi luau repede în braţe copiii. Mamele le acopereau faţa. Copiii mă...
Într-o vară, în timpul secerişului, mi se părea că nu reuşesc să ţin secera cu putere. Vârfurile degetelor mele erau amorţite. Mai întâi un deget, apoi următorul. În scurt timp nici nu mai simţeam secera în mână când o apucam. Spre sfârşitul...
Balada aceasta a fost gândită în versuri şi ascunsă într-un colţ nefolositor de memorie dar, cu vremea versurile s-au topit iar balada a rămas doar o mică poveste. Nu cu foarte mult timp în urmă, un cuc ce-şi ducea veacul într-un ceasornic agăţat pe un...
În ciuda tuturor vaccinurilor, a măsurilor de precauţie, de siguranţă, gripa continuă să ne afecteze.Eram fericită pentru că de mulţi ani reuşisem să scap de gripă şi să evit să mă îmbolnăvesc (ajutorul vine de la Domnul!).Toate colegele de la serviciu îmi admirau...
Se spune că în ziua de azi, oamenii deja nu mai ascultă. Suntem toţi prinşi într-o poluare fonică, toţi dorim să spunem ce avem de spus şi nimeni nu îşi mai pune problema să asculte.Într-o zi, eram într-un amfiteatru aşteptându-l pe vorbitor. Am rămas ascultând...
Azi mi-a „căzut” în mână revista „Sămânța Adevărului” și am citit ceva foarte interesant. Voiam să scriu toată povestea reală aici dar e mult și necesită timp și pentru a o traduce în lb. engleză, așa că o voi povesti.
Din titlul articolului din...
Ne dorim o lume mai buna...Nu e gresit. E poate inutil. Ne dorim o lume in care sa nu existe material pentru Stirile de la ora 5. Ne dorim sa gasim in aceasta lume si frumusete, nu doar teroare si suferinta. Dar banii creaza suferinta, iar suferinta creaza bani. Lacomia unora pentru bani distruge omenirea....
Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.
Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul...
Atunci cand Dumnezeu alege sa puna un dar minunat intr-un om ales de El si acest om foloseste darul spre slava Domnului, se poate observa aparitia a trei categorii de oameni cu trei moduri de a reactiona: prima categorie este reprezentata de cei care privesc spre om si incep sa il sufoce cu laude,...
Aş spune că 80 de procente din rugăciunile de cerere pe care le aud în biserici gravitează în jurul vindecării fizice. Şi înţeleg asta foarte bine - suferinţa tinde să nu mai lase loc pentr altceva- dar mi-aş dori să aud mai multe rugăciuni legate de sărăcie, de persecuţii şi...
Am auzit de importanţa rugăciunii de mijlocire când eram student în ultimul an de colegiu şi aşa mi-a venit ideea de a renunţa la şcoală pentru o perioadă de cinci luni ca să locuiesc direct în stadă. Un prieten mi-a împărtăşit viziunea şi, după o negociere serioasă cu...
Tatăl meu a băut toată viaţa peste măsură, şi o face şi acum. Mama a fost deprimată toată perioada copilăriei mele, şi astfel am crescut cu senzaţia de un gol lăuntric. Voiam ca cineva să mă protejeze, să mă îngrijească, să mă dorească să-i fiu în preajmă. Voiam...